Joi, 25 septembrie 2014, Ministrul Mediului, Valentina Țapiș, a avut o întrevedere cu reprezentanții Corporației Financiare din Germania KfW, care a finalizat cu semnarea unui Memorandum de Înțelegere între autoritatea centrală de mediu din Republica Moldova și Corporația KfW cu privire la de extinderea apeductului centralizat Chișinău-Strășeni-Călărași, cu conectarea ulterioară a localităților rurale din aceste raioane.
Documentul determină sarcinile părților implicate și trasează pașii ce urmează a fi realizați în vederea implementării acestui proiect, care a fost identificat drept unul prioritar în Strategi...
Astăzi, 18 septembrie, Dna Tatiana Potîng, viceprim-ministru, a convocat ședința ordinară a Consiliului Național pentru Protecția Drepturilor Copilului în cadrul căreia au fost discutate „Progresele înregistrate în vederea protecției copilului victimă a abuzului și a infracțiunilor”.
Potrivit informației prezentate de către reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne în ultimul an au fost înregistrate 662 cauze penale în care copiii au fost victime ale infracțiunilor, sau cu 70,1 la sută mai mult comparativ cu anul precedent.
Doamna Potîng a menționat în acest context &ld...
În perioada 10 - 12 septembrie 2014, viceministrul mediului Dorin Dușciac participă la cel de-al 22-lea Forum Economic și de Mediu al OSCE cu genericul ”Identificarea soluțiilor pentru provocările de mediu în scopul promovării cooperării și securității în spațiul OSCE”, care se desfășoară în Praga, Cehia.
Reuniunea are drept scop examinarea implementării angajamentelor statelor participante ale OSCE în domeniul reducerii riscului dezastrelor naturale. Agenda evenimentului include subiecte ce vizează experiența statelor în combaterea inundațiilor în regiunea Europei de Sud-Est, impactul d...
La 4 septembrie, Ministrul Mediului Valentina Țapiș a participat la darea în exploatare a sistemului de epurare din s. Gura Căinarului, r. Florești. La eveniment au participat reprezentanți ai Consiliului Raional Florești, primăriei s. Gura Căinarului, precum și ai SRL „Rusnac-Moldaqua”, cofinanțator al proiectului.
În alocuțiunea sa ministrul Valentina Țapiș a ținută să menționeze faptul că autoritatea centrală de mediu a susținut mereu tendințele Autorităților Publice Locale în protejarea mediului înconjurător, a resurselor naturale, astfel încât generațiile viitoare să se bucure de un mediu...
Ministrul Tineretului şi Sportului Octavian Bodișteanu, aflat în această perioadă la Baku, Azerbaidjan, participă la un şir de întrevederi oficiale menite să dezvolte cooperarea moldo-azeră în domeniul tineretului şi sportului.
În acest context, oficialul a avut o întrevedere cu omologul său azer Azad Rahimov, la care au participat Viceministrul Tineretului și Sportului Intigam Babaev, Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Azerbaidjan Igor Bodiu, reprezentanți ai Ministerului Tineretului şi Sportului azer.
Octavian Bodișteanu s-a referit la buna colaborare dintre cele două ţări, exprimându...
Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova lansează concursul Premiul pentru tineret ediţia 2014.
Premiul pentru tineret se decernează anual pentru realizări şi performanţe deosebite ale tinerilor în domeniul cultural-artistic, tehnico-ştiinţific, activism civic şi se acordă cu prilejul Zilei Naţionale a Tineretului (a doua duminică a lunii noiembrie).
Premiul pentru tineret se acordă prin concurs. Dosarele înaintate la concurs sunt analizate de către Comisia de Examinare (experți, specialiști în domeniu).
Învingătorilor li se înmânează Trofeul, Diploma de confirmare a titlului d...
În contextul încurajării cunoaşterii istoriei neamului şi promovării valorilor naţionale, astăzi, 15 august, la Ministerul Tineretului şi Sportului a avut loc lansarea oficială a albumului ”Dimitrie Cantemir. Contemporan al veacului Luminilor”, autor Victor Ţvircun, doctor în istorie, ex-ministru al Educației, Tineretului și Sportului, ex-ambasador al Republicii Moldova în Republica Turcia, organizat cu suportul Ministerului Tineretului şi Sportului.
La eveniment a participat Ministrul Tineretului şi Sportului Octavian Bodișteanu, funcţionari publici, reprezentanţi ai federaţiilor sportive.
Ministrul ...
Ministrul Mediului, Valentina Țapiș, a avut o întrevedere cu Jean-Patrick Marquet - directorul BERD pentru Infrastructura Municipală și de Mediu, Julia Otto - șeful oficiului BERD Moldova și Alexandru Cosovan – banker principal BERD Moldova.
Discuțiile s-au axat asupra oferirii de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a unui împrumut de 10 milioane de euro pentru dezvoltarea sistemului regional de alimentare cu apă și canalizare în raioanele de nord ale Republicii Moldova.
Împrumutul urmează a fi oferit în două tranșe - de 6 milioane de euro și 4 milioane de euro - și face pa...
Ministerul Mediului a desfășurat Atelierul de lucru privind noile reglementări privind deversarea apelor uzate, elaborate întru asigurarea implementării Legii apelor nr. 272 din 23 decembrie 2011.
La lucrările Atelierului, prezidate de către Viceministrul Mediului Dorin Dușciac, au participat experți internaționali, specialiști în domeniul apelor din cadrul Ministerului Mediului, precum și reprezentanți ai instituțiilor interesate, implicate în procesul de consultări publice asupra proiectului Ghidului privind cele mai bune tehnici disponibile pentru emisiile de apă uzată din industria alimentară și asupra proiectului Hotăr...
89 de persoane depistate cu virusul hepatitei virale A în Republica Moldova au provocat îngrijorarea membrilor în cadrul şedinţei Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică. Focarul depistat în câteva sate din raioanele Străşeni şi Călăraşi, mediatizat pe larg în ultima perioadă, a fost analizat în detalii.
Membrii comisiei au constatat că apariţia focarelor hepatitei virale A din raionul Străşeni ţine de igiena personală precară a cetăţenilor şi de consumul apei din fântânile de mină infestate. Poluarea fântânilor s-a produs în urma neevacuării deşeurilor...
În perioada 22 – 25 iulie în Moldova se află în vizită oficială o delegaţie a experţilor din cadrul Consiliului Europei care desfăşoară un exerciţiu de evaluare a implementării prevederilor Convenţiei Anti-doping, pe care Republica Moldova a ratificat-o în 2009.
Experţii din Germania, Cipru, Letonia, Lituania şi Azerbaidjan au purtat o serie de discuţii cu factorii vizaţi de legislaţia anti-doping, iar astăzi au participat la sesiunea plenară organizată de către Ministerul Tineretului şi Sportului pentru a pune în discuţie subiectele cheie.
În debutul sesiunii plenare, Ministrul Tineretului şi Sport...
La 22 iulie, Ministerul Tineretului şi Sportului a demarat cea de-a doua tură a şcolii de vară “Abilitarea tinerilor consilieri pentru participare”, care se va desfăşura în perioada 22 – 27 iulie curent la Vadul lui Vodă.
La eveniment a participat Viceministrul Tineretului şi Sportului Sergiu Stanciu, reprezentanţi ai Direcţiei Tineret a Ministerului, lucrători de tineret din republică, reprezentanţi ai Consiliilor raionale ale Tinerilor.
Viceministrul a adresat un cuvânt de salut participanţilor şi a subliniat necesitatea intensificării colaborării lucrătorilor de tineret cu autorităţile publice local...