Viceministrul Mediului, Dorin Dușciac participă la cel de-al 22-lea Forum Economic și de Mediu al OSCE
În perioada 10 - 12 septembrie 2014, viceministrul mediului Dorin Dușciac participă la cel de-al 22-lea Forum Economic și de Mediu al OSCE cu genericul ”Identificarea soluțiilor pentru provocările de mediu în scopul promovării cooperării și securității în spațiul OSCE”, care se desfășoară în Praga, Cehia.
Reuniunea are drept scop examinarea implementării angajamentelor statelor participante ale OSCE în domeniul reducerii riscului dezastrelor naturale. Agenda evenimentului include subiecte ce vizează experiența statelor în combaterea inundațiilor în regiunea Europei de Sud-Est, impactul dezastrelor naturale cu manifestare lentă, consolidarea capacităților de reacție la provocări cu caracter natural prin inovații și tehnologii, precum și rolul OSCE în domeniul gestionării dezastrelor naturale.
În cadrul a 22 FEE vor fi dezbătute subiecte ce țin de prevenirea, pregătirea răspunsului de urgență și recuperării cu privire la problemele de mediu, promovarea parteneriatelor și a inițiativelor care acoperă problemele de mediu și de securitate. Totodată, va fi realizat schimbul de practici cu privire la promovarea unei bune guvernări a mediului. Discuțiile din cadrul forului vor contribui la dezvoltarea unei viziuni comune asupra rolului OSCE, ca organizație de securitate, în întregul ciclu al riscurilor de dezastre şi de gestionare a situațiilor de criză.
Dezastrele naturale afectează grav securitatea și siguranța națiunilor și a comunităților. Există o nevoie clară de a promova capacitățile locale, naționale și internaționale pentru atenuarea şi prevenirea, pregătirea, prognozarea și avertizarea timpurie pentru recuperarea în caz de catastrofe naturale. Investiția în prevenirea dezastrelor, dezvoltarea mecanismelor pentru o coordonare mai bună a asistenței, creșterea gradului de conștientizare a populației și creșterea rezistenței națiunilor și a comunităților sunt subiectele cel mai bine tratate cu într-o abordare integrată, holistică a managementului riscului de dezastre. Prin urmare, OSCE - cu conceptul său cuprinzător, interdimensional de securitate - este o bună platformă pentru a discuta despre această temă.
Notă: Forumul este întrunirea principală a OSCE cu referire la problemele economice, de mediu și de securitate. La acesta participă peste 400 de reprezentanți ai guvernelor, societății civile, domeniului de afaceri și organizațiilor internaționale. Sarcina principală a forumului constă în insuflarea unui stimul politic dezbaterilor și de a ajuta la schițarea recomandărilor și definirea continuării acțiunilor referitoare probleme precum securitatea energetică, migrația, managementul apelor și buna guvernare.