Partidul Liberal Reformator a organizat ședința Consiliului Politic Național
Ieri, 11 aprilie, la sediul Partidului Liberal Reformator s-a reunit Consiliul Politic Național al PLR.
La eveniment au participat aproape 200 de delegați: deputați, miniștri, președinți ai Organizațiilor Teritoriale PLR.
Principalele subiecte discutate la ședință au fost: evoluția situației social-politice din Republica Moldova și din regiune, desfășurarea Conferințelor Organizațiilor Teritoriale și de Tineret ale partidului și alte aspecte organizatorice.
Președintele Partidului Liberal Reformator, Ion Hadârcă a vorbit în deschidere despre rezultatele obținute în termen scurt de PLR și de Coaliția de guvernare, inclusiv și despre obținerea regimului liberalizat de vize cu Uniunea Europeană și semnarea Acodului de Asociere. În acest context, Ion Hadârcă s-a referit și la importanța ratificării acestui Acord în Parlamentul Republicii Moldova.
Ion Hadârcă a vorbit și despre problemele cu care se confruntă Ucraina, menționând că joi, co-președinta PLR, Ana Guțu a votat, alături de majoritatea membrilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru ca delegația Federației Ruse la APCE să fie lipsită de dreptul de a se pronunța asupra deciziilor, în semn de penalizare pentru atitudinea Rusiei de a nu respecta Acordurile Internaționale pe care le-a semnat.
Un alt subiect discutat a fost Campania de informare a PLR despre integrarea europeană a Republicii Moldova.Co-președintele Partidului Liberal Reformator Oleg Bodrug a vorbit la Consiliu despre importanța informării corecte și echilibrate a cetățenilor privind beneficiile directe ale integrării în Uniunea Europeană. Oleg Bodrug a menționat că o astfel de Campanie va fi desfășurată și de către Coaliția Pro-Europeană.
În cadrul Consiliului, reprezentanții din teritoriu au oferit informații despre evoluția filialelor Partidului Liberal Reformator în teritoriu. Totodată, conform planului stabilit, s-a decis că în perioada imediat-următoare Partidul Liberal Reformator va continua Conferințele Teritoriale în vederea consolidării echipelor partidului pentru alegerile parlamentare din toamna acestui an.